„Orice lucrare va fi foarte simplă şi uşoară dacă te hotărăşti să o faci în faţa lui Dumnezeu, de dragul lui Dumnezeu şi pentru slava lui Dumnezeu. Totul în viaţă şi în suflet se va întrema de îndată.” – Arh. Ioan Krestiankin
Multă grijă îl întunecă pe om şi el se face nesimţitor şi se face gătire spre pierzare la antihrist. Iar lucrarea acestuia este multa grijă a celor deşarte, materia lucrurilor lumii şi câştigarea metalurilor pământului. Aceasta este capul răutăţilor, povăţuirea pierzării şi stricarea mântuirii.
Dumnezeu S-a milostivit cu facerea chivotului ca să se pocăiască, dar ei s-au dat spre cele trupeşti şi aşa, nesimţirea lor a adus potopul. Tot astfel şi astăzi, s-au dat la multă căştigare şi grija vieţii, a îndulcirii, a răpirii, a vânzării, a minciunii, a desfrânării, a lenevirii la cele bune, a învârtoşării inimii, a pomenirii de rău, a vrajbei, a iubirii de avere, a iubirii de argint.
Precum cei iubitori de avuţii înviesteresc în vasul lor răpitor, aşa şi la venirea lui antihrist. Fiindcă mai înainte se vor întuneca minţile oamenilor cu nesimţirea întunericului şi se vor întuneca oamenii de patimi, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: Pentru că n-au primit adevărul Evangheliei, dând cinstea şi întâietatea patimilor, i-a dat pe dânşii Dumnezeu duhului înşelăciunii, ca să se plinească întru dânşii fărădelegea.
Atunci, pe cât vor păcătui, vor socoti că-şi lucrează mântuirea. Atunci o să se defaime Sfânta Evanghelie şi Biserica lui Hristos şi o să fie multă lipsă în lume, semne şi arătări de la Dumnezeu în mijlocul lipsirii şi o foame îndoită: gândită şi simţită. Simţită, pentru că se va închide cerul ca în zilele lui Ilie, din pricina fărădelegilor oamenilor, şi nu va da ploaie; vor fi oamenii flămânzi şi de cuvântul lui Dumnezeu, pentru că nu se va mai găsi nici un drept cu fapte bune care să-i înveţe cuvântul mântuirii. Se va ridica binecuvântarea lui Dumnezeu de la mâncare şi de la băutură, pentru că, pe cât vor mânca mai mult, pe atât mai mult vor flămânzi.
Şi se va ridica harul lui Dumnezeu de la oameni, precum Scriptura zice: Nu va locui Duhul lui Dumnezeu în oamenii aceştia, fiindcă sunt numai trupuri.
Mai înainte ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum însă este plină Biserica de eretici ascunşi. Oamenii s-au lepădat de adevăr şi neadevărul le încântă urechile. Se grăieşte ceva care desfată urechile? Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se îndepărtează.
Cei mai mulţi oameni s-au lepădat de învăţăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci „lepădarea de credinţă” (II Tes. 2,3). Trebuie aşteptat duşmanul (Antihristul), în parte a şi început de pe acum să trimită pe înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare.
Ai grijă de tine, omule, şi întăreşte-ţi sufletul! Biserica îţi arată acum, înaintea Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), şi te învaţă mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu ştim dacă vine în timpul vieţii tale şi nici nu ştim dacă vine după trecerea ta din această viaţă. Este bine însă ca tu să cunoşti semnele venirii lui şi să te întăreşti mai dinainte.
Luaţi amite fraţii mei! Covârşirea fiarei şi meşteşugirea vicleniei ei, de la pântece începe! Căci, după ce va fi strâmtorat cineva, lipsindu-se de bucate, va fi silit a primi pecetea lui, dar nu peste toate mădularele trupului, ci pe mâna dreaptă şi pe frunte, va fi pus păgânescul chip, ca să nu mai aibă stăpânire omul, să se pecetluiască cu mâna dreaptă cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte, nici să nu se pecetluiască în numele Domnului, nici cu prea slăvita şi cinstita Cruce a lui Hristos, Mântuitorul nostru. Că ştie ticălosul, că dacă se va pecetlui cineva cu Crucea Domnului îi risipeşte toată puterea lui şi pentru aceasta pecetluieşte dreapta omului, că aceasta este care pecetluieşte toate mădularele noastre. Asemenea este şi fruntea, care, ca un sfeşnic ce poartă făclia luminei, adică semnul Mântuitorului pe faţă.
Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”.
Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrab în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpâna, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.
Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.
Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: „Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite”. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: „Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.
Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: „Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad”.
Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.
Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.
Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.
Cum se tine Postul Adormirii Maicii Domnului?
Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este precedata de 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn si vin doar sambata si duminica, cu exceptia Schimbarii la Faţă (6 august), cand este dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea. In zilele de peste saptamana din post, se slujeste ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujba de implorare) ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului. Daca ziua praznicului cade miercuri sau vineri, se dezleaga la peste.
