Editura: Egumenita

Autor: Nikolai N. Afanasiev

Când viaţa în comunităţile ecleziale se scurge fără întreruperi semnificative înlăuntru sau în afară, în forme familiare conştiinţei bisericeşti, mai ales atunci când lipseşte amintirea vreunor schimbări vădite ori însemnate, marea massă a celor din Biserică sânt înclinaţi a crede că formele existente rămân statornice şi nestricate. Conştiinţa canonică obişnuită în aceste epoci purcede din chiar formele vieţii bisericeşti: tot ceea ce oglindeşte acele forme este socotit canonic şi tot ce se abate este privit ca încălcare a canoanelor înseşi. Temeiul unei asemenea convingeri stă în credinţa nestrămutată că alcătuirea bisericească, sfinţită de trecerea veacurilor, nu poate fi aşezată decât pe canoane şi rânduită de ele. Meritul necontestat al unei astfel de conştiinţe canonice stă în concluzia că, dacă ea nu rezolvă toate problemele canonice, reuşeşte în orice caz să le lase de-o parte. Văditele probleme canonice nu sânt înfruntate, deoarece conflictul între canoane şi viaţa bisericească rămâne în umbră.